Nu-mi doresc SĂ AM. Nici sănătate, nici bucurii, satisfacţii sau împliniri. Nici prieteni, nici reuşite… Nimic altceva!

Ar fi însă binevenită mai puţină dependenţă de adrenalină şi o mai mică sensibilitate faţă de falsele probleme ale vremurilor. Sau pentru dorinţele celorlalţi. Ca atare, anul ăsta nu-mi doresc nici SĂ FAC…

În 2010 îmi doresc SĂ FIU! Sunt…

Relatează un nene care de mulţi ani şade prin Israel că era cu nevasta-n vacanţă în Elveţia. Şi se duc oamenii la un concert, în pauza căruia aud un cuplu mai vârstnic vorbind româneşte. Se apropie, schimbă câteva cuvinte şi se pun apoi pe poveşti… Iar omul nostru povesteşte despre existenţa sa românească, despre experienţele profesionale şi despre şantierul pe care l-a condus ultima dată: “În România, ultima dată am construit tunelul de la…”

Dar interlocutorul nu se lasă mai prejos: “În România, ultima dată am fost rege…”

*****

Conversations with God (De vorbă cu Dumnezeu)

Gran Torino

Peaceful Warrior

The Curious Case of Benjamin Button (Strania poveste a lui Benjamin Button)

The Great Debaters

The Secret

The Ultimate Gift

****

Blood Diamond (Diamantul sângeriu)

North (Nord)

Shrink

Up (Deasupra tuturor)

***

Bolt

17 Again (Din nou la 17 ani)

Banlieu 13 Ultimatum

Breakfast with Scot (Mic dejun cu Scot)

Pride and Glory (Mândrie şi glorie)

Push (Războiul minţii)

Redemption: The Stan Tookie Williams Story

The Great Buck Howard (Marele Buck Howard)

The Tale of Despereaux (Povestea lui Despereaux)

Yes Man

**

Bart Got a Room

Bruno

Hotel for Dogs (Hotel pentru câini)

Goal II - Living the Dream

King Scorpion (Regele scorpion)

Knowing (Numere fatale)

Me, Myself & Irene (Eu cu mine şi Irene)

Race to Witch Mountain (Cursa spre Witch Mountain)

The Pink Panther 2

*

Spring Breakdown (Nebunie de primăvară)

Tropical Thunder (Furtuna tropicală)

Şi dacă tot mi-am adus aminte de timpuri cu soare şi cer senin, hai să mai intind 2 vorbe despre gazdele altor preumblări estivale.

Paris Hotel (Balchik)

Fix în drumul dinspre staţiuni către Balchik. Aşezare în regulă, la vreo 5’ de fostul complex regal, însă la distanţă mare de malul apei… Cel puţin pentru cel căruia i-i drag mersul pe jos. Vreo 30 de minute „pe lung” şi vreo 25 „pe scurtătură” (curtea unei tabere şcolare, apoi scări nasoale prin pădure). Dacă te sictireşti de auto şi de parcare (oarecum problematică în centru), ai însă opţiunea transportului public, staţia aflându-se fix în faţa stabilimentului.

Nu ştiu cum e cu celelalte camere, dar de balcon e superprivelişte asupra „oraşului nou”, un cartier extrem de liniştit de case, căsuţe şi viluţe cu foarte mult bun gust. Şi pe dinăuntru, e-n regulă. Poate s-ar mai fi cuvenit un bob de atenţie la detalii, pentru personalul administrativ (vezi curăţenia).

Mă rog, tip „buget”! Asta afectează un pic oferta gastronomică (a se ţine cont de micul dejun inclus în preţ, nu foarte bogat: 3 opţiuni), nu însă şi calitatea ei.

Personalul e amabil. Şi binevoitor. E însă un pic cam prea pe lângă limbile străine necesare comunicării. Sau măcar pe lângă engleză şi franceză… Te descurci însă în româneşte, aşa cum se întâmplă cam peste tot în zonă.

Şi iei în calcul o revenire.

Hutteldorf Hostel (Wien)

Foarte în regulă. Chiar foarte în regulă!

Aşezat undeva în marginea oraşului, în partea de vest, lângă pădure şi într-o vecinătate extrem de plăcută. Faci vreo 15’ pe jos până la Schonnbrun, alte vreo 5 până la metrou (fireşte, doar eşti turist!) şi multe altele pentru necesara şi benefica inspiraţie a împrejurimilor.

Nu ştiu de ce cred eu că, neoficial, ăsta-i un fel de mică Românie. Dai şi peste francezi, italieni sau baltici dar compatrioţii-s nelipsiţi (între 100 şi 10, cam în fiecare noapte). Sau dimineaţă, când îşi fac pacheţele pentru zi, adunând tot ce se poate de la micul dejun…

Accept faptul că e hostel şi că preţurile-s într-adevăr modice. Şi că se oferă condiţii pe măsură… Accept şi faptul că oraşul a rezistat asediului turcilor, tătarilor şi turiştilor. Până foarte curând, dacă e să urmăresc cu atenţie inscripţiile de pe piesele de mobilier.

Dar, aşa cum am spus, foarte în regulă! Spaţiile comune (grupuri sanitare, holuri) sunt în stare neaşteptat de bună după hoardele de năvălitori ce trântesc uşi, vorbesc cu glas foarte puternic şi te motivează pentru călătorii cât mai lungi şi mai departe. De R0mânia… Ce credeai?

Am dat adineauri peste nişte însemnări din vară vizavi de umblările printr-o anumită parte a ţării. Şi hai să le-nşir aici, dacă tot veni vorba…

Pensiunea LA CETATE (Tîrgu-Neamţ)

Locul arată foarte bine. Amenajat cu gust şi cu măsură. Foarte cochet.

Dar nu-şi respectă clienţii! În prima seară, la 23h30, cineva îşi încerca veleităţile de DJ în aerul tare din marginea pădurii şi pe ora nepotrivită, totuşi. În a doua dimineaţă, încă de pe la 7 şi un pic, m-am trezit în sunet de utilaje foarte harnice. Nasol!

În site şi-n vorbirea oamenilor, cazarea se face la căsuţe. Atenţie însă! Ele sunt nişte camere îngrozitor de mici (2x3 metri), pe sistemul motelului. Baia e la fel de mică (3x0.5) iar spaţiul de manevră inexistent în ambele încăperi. Altfel, mai există 2 scaune, o masă rabatabilă 4 rafturi şi un cuier. Cumplit de insuficient chiar şi pentru juma de margaretă…

În afara de „Pizza clientului mulţumit” (fără nici o precizare asupra a ceea ce conţine), restaurantul pare în regulă. Meniul e şi el în regulă, păpica e gustoasă iar plăcerea pe măsură. Doar că fetele sunt cam aeriene, se mişcă groaznic de încet şi îţi trebuie multă răbdare chiar şi atunci când clienţii sunt puţini. Ceea ce se întâmplă rar…

Rotiseria AZO (Tîrgu-Neamţ)

Interiorul, deşi dichisit, era garnisit cu mirosuri. Aşa că, vară fiind, am ales terasa. Şi-am mai ales puiul rotisat, că doar e „rotiserie”. Poate altădată, că acum n-aveau… Aşa că am mai ales o dată: salată portugheză, cartofi prăjiţi şi clătite.

Salata, treacă meargă. Cartofii… o glumă întinsă-n farfurie, nici vorbă de cele 200 g. Am avut însă pâine din belşug, de vreo 2-3 ori mai mult decât necesarul.

Băietul ce ne-a servit s-a grăbit cu nota de plată când doar ce pusesem tacâmurile jos. Am plătit cu silă şi-am plecat cu milă, declinând desertul „de care am uitat dar e gata într-o clipă.”

Restaurant ARISTOCRATIS (Tîrgu-Neamţ)

De fapt, aici e vorba de o pensiune. Şi încă una foarte selectă, la vreo 4 stele. Dar nu despre asta e vorba…

Se papă bine şi bun. Mai ales când eşti într-o companie foarte selectă, binecunoscută prin părţile locului. Servirea e impecabilă, restaurantul la fel, calitatea şi ea foarte în regulă. Deşi, sincer să fiu, de data asta nu ăsta era motivul prezenţei… Însă există şi soluţia: o revenire pentru validarea primei impresii şi a senzaţiilor excelente.

Am profitat ieri de cozile făcute de electorat la urne şi m-am înfiinţat la Cotroceni. Cald şi frumos afară, linişte la Palat!

Şi pentru că locatarul nu era acolo, am dat nişte ture… Arată bine biblioteca şi cred că vreo două dormitoare. Dar ştiai oricum unde mă poţi găsi!

Scuză-mă niţel! Vreau doar să-ţi prezint pe cineva…