YesterNight.

Şi dacă tot mi-am adus aminte de timpuri cu soare şi cer senin, hai să mai intind 2 vorbe despre gazdele altor preumblări estivale.

Paris Hotel (Balchik)

Fix în drumul dinspre staţiuni către Balchik. Aşezare în regulă, la vreo 5’ de fostul complex regal, însă la distanţă mare de malul apei… Cel puţin pentru cel căruia i-i drag mersul pe jos. Vreo 30 de minute „pe lung” şi vreo 25 „pe scurtătură” (curtea unei tabere şcolare, apoi scări nasoale prin pădure). Dacă te sictireşti de auto şi de parcare (oarecum problematică în centru), ai însă opţiunea transportului public, staţia aflându-se fix în faţa stabilimentului.

Nu ştiu cum e cu celelalte camere, dar de balcon e superprivelişte asupra „oraşului nou”, un cartier extrem de liniştit de case, căsuţe şi viluţe cu foarte mult bun gust. Şi pe dinăuntru, e-n regulă. Poate s-ar mai fi cuvenit un bob de atenţie la detalii, pentru personalul administrativ (vezi curăţenia).

Mă rog, tip „buget”! Asta afectează un pic oferta gastronomică (a se ţine cont de micul dejun inclus în preţ, nu foarte bogat: 3 opţiuni), nu însă şi calitatea ei.

Personalul e amabil. Şi binevoitor. E însă un pic cam prea pe lângă limbile străine necesare comunicării. Sau măcar pe lângă engleză şi franceză… Te descurci însă în româneşte, aşa cum se întâmplă cam peste tot în zonă.

Şi iei în calcul o revenire.

Hutteldorf Hostel (Wien)

Foarte în regulă. Chiar foarte în regulă!

Aşezat undeva în marginea oraşului, în partea de vest, lângă pădure şi într-o vecinătate extrem de plăcută. Faci vreo 15’ pe jos până la Schonnbrun, alte vreo 5 până la metrou (fireşte, doar eşti turist!) şi multe altele pentru necesara şi benefica inspiraţie a împrejurimilor.

Nu ştiu de ce cred eu că, neoficial, ăsta-i un fel de mică Românie. Dai şi peste francezi, italieni sau baltici dar compatrioţii-s nelipsiţi (între 100 şi 10, cam în fiecare noapte). Sau dimineaţă, când îşi fac pacheţele pentru zi, adunând tot ce se poate de la micul dejun…

Accept faptul că e hostel şi că preţurile-s într-adevăr modice. Şi că se oferă condiţii pe măsură… Accept şi faptul că oraşul a rezistat asediului turcilor, tătarilor şi turiştilor. Până foarte curând, dacă e să urmăresc cu atenţie inscripţiile de pe piesele de mobilier.

Dar, aşa cum am spus, foarte în regulă! Spaţiile comune (grupuri sanitare, holuri) sunt în stare neaşteptat de bună după hoardele de năvălitori ce trântesc uşi, vorbesc cu glas foarte puternic şi te motivează pentru călătorii cât mai lungi şi mai departe. De R0mânia… Ce credeai?

Am dat adineauri peste nişte însemnări din vară vizavi de umblările printr-o anumită parte a ţării. Şi hai să le-nşir aici, dacă tot veni vorba…

Pensiunea LA CETATE (Tîrgu-Neamţ)

Locul arată foarte bine. Amenajat cu gust şi cu măsură. Foarte cochet.

Dar nu-şi respectă clienţii! În prima seară, la 23h30, cineva îşi încerca veleităţile de DJ în aerul tare din marginea pădurii şi pe ora nepotrivită, totuşi. În a doua dimineaţă, încă de pe la 7 şi un pic, m-am trezit în sunet de utilaje foarte harnice. Nasol!

În site şi-n vorbirea oamenilor, cazarea se face la căsuţe. Atenţie însă! Ele sunt nişte camere îngrozitor de mici (2x3 metri), pe sistemul motelului. Baia e la fel de mică (3x0.5) iar spaţiul de manevră inexistent în ambele încăperi. Altfel, mai există 2 scaune, o masă rabatabilă 4 rafturi şi un cuier. Cumplit de insuficient chiar şi pentru juma de margaretă…

În afara de „Pizza clientului mulţumit” (fără nici o precizare asupra a ceea ce conţine), restaurantul pare în regulă. Meniul e şi el în regulă, păpica e gustoasă iar plăcerea pe măsură. Doar că fetele sunt cam aeriene, se mişcă groaznic de încet şi îţi trebuie multă răbdare chiar şi atunci când clienţii sunt puţini. Ceea ce se întâmplă rar…

Rotiseria AZO (Tîrgu-Neamţ)

Interiorul, deşi dichisit, era garnisit cu mirosuri. Aşa că, vară fiind, am ales terasa. Şi-am mai ales puiul rotisat, că doar e „rotiserie”. Poate altădată, că acum n-aveau… Aşa că am mai ales o dată: salată portugheză, cartofi prăjiţi şi clătite.

Salata, treacă meargă. Cartofii… o glumă întinsă-n farfurie, nici vorbă de cele 200 g. Am avut însă pâine din belşug, de vreo 2-3 ori mai mult decât necesarul.

Băietul ce ne-a servit s-a grăbit cu nota de plată când doar ce pusesem tacâmurile jos. Am plătit cu silă şi-am plecat cu milă, declinând desertul „de care am uitat dar e gata într-o clipă.”

Restaurant ARISTOCRATIS (Tîrgu-Neamţ)

De fapt, aici e vorba de o pensiune. Şi încă una foarte selectă, la vreo 4 stele. Dar nu despre asta e vorba…

Se papă bine şi bun. Mai ales când eşti într-o companie foarte selectă, binecunoscută prin părţile locului. Servirea e impecabilă, restaurantul la fel, calitatea şi ea foarte în regulă. Deşi, sincer să fiu, de data asta nu ăsta era motivul prezenţei… Însă există şi soluţia: o revenire pentru validarea primei impresii şi a senzaţiilor excelente.

Dupa ce toate au fost spuse si facute, de regula mai mult a fost spus decat facut.

Nimeni nu spune "E doar un joc!" atunci cand echipa favorita castiga.

Data viitoare cand vei simti nevoia sa te plangi, aminteste-ti ca pubela ta inghite mai mult decat fiecare dintre cei ce compun 33% din populatia lumii.

Am profitat ieri de cozile făcute de electorat la urne şi m-am înfiinţat la Cotroceni. Cald şi frumos afară, linişte la Palat!

Şi pentru că locatarul nu era acolo, am dat nişte ture… Arată bine biblioteca şi cred că vreo două dormitoare. Dar ştiai oricum unde mă poţi găsi!

Noiembrie 2009.

AFI Palace, Cotroceni Park. Nu mai ştiu în care dintre magazine…

In versiune originala, text primit pe mail. Tradus apoi intre intarzierile a doua trenuri si gasit ulterior, in parte, aici.

Fiecare forma de dependenta este rea. Nu conteaza ca e vorba despre alcool, morfina sau idealism.

Tot ceea ce ne enerveaza la ceilalti ne poate conduce la o mai buna cunoastere de sine.

Nimeni, atat timp cat se misca in haosul vietii, nu poate scapa de necazuri.

Omul sanatos nu-i chinuie pe ceilalti. In general, cel incercat se transforma in chinuitor.

Intalnirea a doua personalitati este precum contactul a doua substante chimice: daca exista o reactie, ambele sunt transformate.

Pantoful potrivit unei persoane o va strange pe alta; nu exista prescriptii pentru viata care sa se potriveasca in toate situatiile.

Din cate ne dam seama, singurul scop al existentei umane este sa mentina aprinsa o lumina in intunericul existenţei.

Nu exista transformare a intunericului in lumina si a apatiei in miscare in absenta emotiilor.

Un om care nu a trecut prin infernul patimilor nu le-a biruit niciodata.

Marile talente sunt cele mai adorabile si adesea cele mai periculoase fructe din pomul umanitatii. Iar ele atarna de ramurile cele mai fragile, atat de usor de rupt.

In tot haosul este un univers. In toata tulburarea, o ordine secreta.

Totul depinde de felul in care privim lucrurile, nu de felul in care sunt ele.

Cunoasterea propriului intuneric interior este cea mai buna metoda pentru tratarea intunericului din ceilalti.

Cunoasterea nu se bazeaza numai pe adevar ci si pe a erorilor, in egala masura.

Adesea mainile rezolva un mister cu care intelectul s-a luptat in van.

Aratati-mi un om sanatos si-l voi vindeca pentru Dvs.

Fuga de moarte este ceva nesanatos si anormal ce ne jefuieste a doua parte a vietii de tocmai scopul ei.

Datoria pe care trebuie sa o platim jocului imaginatiei noastre este incalculabila.

Cel mai neinsemnat dintre lucrurile cu insemnatate este cu mult mai bun in viata decat cel mai mare dintre lucrurile fara insemnatate.

Pendula mintii alterneaza intre sens si nonsens, nu intre dreptate si incorectitudine.

“Fericire” si-ar pierde insemnatatea daca nu ar fi balansata de tristete.

Nu exista constientizare fara durere.

Nu putem schimba nimic pana nu vom accepta accepta acel lucru.

Condamnarea nu libereaza, oprima.

Cine n-a realizat ca istoria nu este continuta de cartile groase ci traieste tocmai in sangele nostru?